Anunțuri

Anunțuri

Lansare carte Ed. C. H. Beck

Editura C.H. BECK  are deosebita plăcere de a anunţa că joi, 26 noiembrie 2009, ora 16 30, va avea loc lansarea volumului Drept civil. Drepturile reale principale, avându-l ca autor pe domnul prof. univ. dr. Valeriu Stoica.

Evenimentul va avea loc în Aula Magna – Palatul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, situată pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46.

La eveniment, pe lângă autor, vor fi prezenţi, în calitate de vorbitori, domnul prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, domnul conf. dr. Flavius Antoniu Baias, decanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi domnul prof. univ. dr. Valerian Cioclei, director editorial C.H. Beck.  

„Se poate spune că Noul Cod civil este Vechiul Cod civil. Cele mai multe dintre normele din Codul civil în vigoare au fost preluate în Noul Cod civil.
Acest adevăr a fost urmat, în această lucrare, în modul de prezentare a reglementărilor din Noul Cod civil. De cele mai multe ori, ele nu au fost analizate în mod separat, ci împreună cu reglementările din Codul civil în vigoare. În măsura în care unele dintre soluţiile cuprinse în Noul Cod civil, deşi nu se regăsesc în Codul civil în vigoare, sunt contribuţia practicii judiciare şi a doctrinei, ele îşi găsesc şi îşi vor găsi aplicarea chiar şi înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ. Studiul lor este cu atât mai necesar în prezent. Numai atunci când soluţiile din Noul Cod civil sunt cu totul noi, ele au fost analizate în mod distinct de reglementările din Codul civil în vigoare.”

Valeriu Stoica

Data publicării: 20.11.2009

« înapoi