Avizier

Avizier

Colocviul „Inexécution et justifications - le pouvoir actuel d'expression du droit continental"

În perioada 1-2 martie 2018, Facultatea de Drept a Universității din București, Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene și Grupul Român al Asociației Henri Capitant a Prietenilor Culturii Juridice Franceze organizează colocviul internațional ”Inexécution et justifications - le pouvoir actuel d'expression du droit continental".

La eveniment vor participa 30 de participanți din 10 state și 20 de universități, care vor susține prezentări legate în special de neexecutarea obligațiilor civile și justificările invocate pentru asemenea neexecutări, concentrându-se pe identificarea aspectelor ce aparțin în mod tradițional dreptului continental (romano-germanic) și modalitatea în care acestea au fost păstrate în codurile diferitelor state, astfel cum au modificate la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.  

În cadrul manifestării, va avea loc și lansarea traducerii în limba română a lucrării Les codifications, scrisă de Domnul Rémy Cabrillac, Profesor la Universitatea din Montpellier. Opera astfel tradusă va fi publicată la editura Universul Juridic. 

Programul complet al manifestării poate fi consultat în documentul anexat

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. 



Data publicării: 26.01.2018

« înapoi