Conferința științifică internațională „The Challenges of Regulating and Enforcing Competition Law”

14-15 noiembrie 2019

Aula Magna, Palatul Facultății de Drept – Bd. M. Kogălniceanu 36-46, București

Consiliul Concurenței în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității din București, prin Centrul de Studii în Dreptul Concurenței, organizează Conferința Internațională de Dreptul Concurenței „The Challenges of Regulating and Enforcing Competition Law”, dedicată problemelor controversate de Dreptul concurenței și limitărilor în reglementarea și aplicarea acestora. Lucrările acesteia se vor desfășura în perioada 14-15 noiembrie 2019, în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept.

La această conferință vor susține prezentări lectori prestigioși din 15 țări, academici specializați în dreptul concurenței și domnul judecător Anthony Michael Collins, președinte de Cameră în cadrul Tribunalului Uniunii Europene. Lucrările conferinței se desfășoară în limba engleză, iar pentru invitații înregistrați se asigură, la cerere, traducere simultană în limba română.