Evenimente

Evenimente

Lansare de carte - volume din colecția EUNOMIA, un proiect editorial realizat de către Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN)

Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN), Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, Facultatea de Drept a Universității din București, STOICA & Asociații și Editura Universul Juridic organizează evenimentul de lansare a lucrărilor:

Creștinismul într-o lume secularizată. Eseuri, de Wolfhart Pannenberg Legea naturală sau legea nescrisă, de Jacques Maritain Formarea gândirii juridice moderne, de Michel Villey

marți, 20 iunie, de la ora 17.00la Facultatea de Drept a Universității din București, în Sala „Constantin Stoicescu”

A spune despre cultura modernă că este „secularizată” poate însemna, pe de-o parte, că este vorba despre o lume din care sacrul a dispărut. Pe de altă parte, poate însemna că vorbim despre o lume care continuă să fie legată de rădăcinile ei creștine, în ciuda tuturor încercărilor sale de emancipare față de creștinism.” a declarat Wolfhart Pannenberg, autorul lucrării Creștinismul într-o lume secularizată. Eseuri.

Interpretarea originală și deopotrivă creatoare oferită de Jacques Maritain în această lucrare, ca și în multe alte scrieri care au precedat sau, după caz, au urmat celor 9/10 lecții despre legea naturală și dreptul natural, este nu numai o lectură necesară, dar și binevenită pentru toți cei interesați sau pasionați de problematica extrem de acută de ordin ontologic și gnoseologic a legii naturale și a dreptului natural ori de chestiunea la fel de arzătoare a delimitării acestora fața de legea pozitivă și dreptul pozitiv corespunzător [...]” a afirmat Prof. univ. dr. Marian Nicolae – Facultatea de Drept, Universitatea din București – despre lucrarea Legea naturală sau legea nescrisă, scrisă de Jacques Maritain.

Dacă, în filozofia dreptului, adevărul se revelează dincolo de așteptarea noastră, istoria, în orice caz, ne permite să înțelegem mai bine sistemele altora. Ea este, în felul acesta, cea mai bună și necesară cheie pentru studiul dreptului comparat și al istoriei dreptului.” a declarat Michel Villey, autorul lucrării Formarea gândirii juridice moderne.

Lucrările au fost publicate în colecția EUNOMIA, un proiect editorial realizat de către CSDNAN, în parteneriat cu Editura Universul Juridic.

Colecția este dedicată publicării unor cercetări și eseuri, elaborate de autori români sau străini, în domeniul analizei normative, sub toate aspectele și implicațiile sale – de la fundamentele filosofice până la doctrinele juridice și la politicile publice subsumate diferitelor curente de gândire ale dreptului natural sau altor curente de gândire în dialog cu acestea. Monografiile, antologiile tematice, edițiile speciale vor consolida infrastructura intelectuală necesară pentru a susține structurile legale și instituționale ale bunei ordini sociale, cum sugerează chiar denumirea colecției.

Invitați:

Prof. univ. dr., av. Răzvan Dincă – Decan, Facultatea de Drept, Universitatea din București;

Prof. univ. dr., av. Radu Alexandru Rizoiu – Prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea din București;

Prof. univ. dr. Marian Nicolae – Facultatea de Drept, Universitatea din București;

Prof. univ. dr. Dragoș Paul Aligică – Facultatea de Administrație și Afaceri și Școală Interdisciplinară de Studii Doctorale (ISDS), Universitatea din București; Senior Research Fellow, Programul F. A. Hayek pentru Studii Avansate în Filosofie, Politică și Economie, din cadrul Mercatus Center and Graduate Faculty, College of Art and Sciences, Universitatea George Mason; Cercetător afiliat, Ed Snider Center, Robert H. Smith School of Business, Universitatea Maryland College Park;

Sever Voinescu – Vicepreședinte, Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă (CSDNAN);

Moderator: Prof. univ. dr. emerit Valeriu Stoica, coordonatorul colecției EUNOMIA; Founding Partner, STOICA & Asociații.

Participarea la eveniment este gratuită.

Înscrierea se poate face prin completarea formularului de AICI.


Data publicării: 30.05.2023

« înapoi