2019

Vlad-Cristian SOARE, Doctor, Facultatea de Drept, Universitatea din București, Probleme de interpretare privind constituționalitatea și capacitatea juridică a subdiviziunilor administrativ-teritoriale

DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD.2019.13

Rezumat: Transformările fundamentale prin care a trecut statul român după Revoluția din Decembrie 1989,       și-au pus amprenta și asupra sistemul juridic. Din acest motiv, s-au produs transformări majore cu privire la conținutul dreptului administrativ.

Cu toate acestea, reglementarea privind subdiviziunile administrativ-teritoriale a supraviețuit schimbării de regim politic, acestea fiind prevăzute prin Legea 2/1968. Mai mult, reglementări cu privire la subdiviziunile administrativ-teritoriale întâlnim și în Legea 215/2001, cât și în Constituția din 1991, revizuită în 2003.

Acest fapt a dus la crearea unor probleme de interpretare. Astfel, pe de-o parte, trebuie să identificăm cine are dreptul să constituie subdiviziunile administrativ-teritoriale, și pe de altă parte, trebuie văzut dacă nu cumva răspunsul la prima întrebare naște o posibilă interpretare care ar fi neconstituțională.

Totodată, din punct de vedere procesual, subdiviziunile administrativ-teritoriale au creat probleme de interpretare cu privire la capacitatea juridică a acestora.

Prin prezentul articol, ne-am propus analizarea aspectelor menționate anterior.

Cuvinte cheie: subdiviziuni administrativ-teritoriale, autorități locale, constituționalitate, capacitate juridică, administrație publică locală


« înapoi