Mesaj către absolvenţi

Dragi absolvenţi,

Deşi drumurile noastre nu au mai avut aceeaşi destinaţie după absolvire, ne leagă în continuare frumoasele amintiri ale studenţiei şi, cu siguranţă, tradiţia Facultăţii de Drept, din a cărei mare familie este o mândrie să facem parte.

În aceste vremuri, în care nu avem la dispoziţie tot timpul pe care ne dorim să-l petrecem cu cei dragi, cu prietenii şi foştii colegi, Facultatea de Drept doreşte să atenueze parţial aceste neajunsuri şi să faciliteze menţinerea legăturilor cu foştii colegi şi cu Facultatea de Drept.

Această tendinţă include şi iniţierea unui proiect tip „alumni”, care să se constituie într-o punte de legătură între absolvenţii facultăţii şi între aceştia şi facultate. Punctul de pornire îl reprezintă constituirea unei baze de date, care să includă datele de contact şi câteva informaţii despre situaţia actuală a fiecărui absolvent. Această bază de date va fi apoi instrumentul principal pentru a asigura contactul între absolvenţi şi între aceştia şi facultate, pentru a ne ţine la curent cu realizările fiecăruia şi, de ce nu, pentru sprijin reciproc în proiecte comune.

Pe termen mediu şi lung, proiectul include şi realizarea unui material tip „news letter”, destinat tuturor „alumni” din Facultatea de Drept, precum şi realizarea unor evenimente care să ne permită să ne întâlnim şi, într-un cadru mai puţin formal, să menţinem legăturile.

Proiectul urmează a se concretiza într-o secţiune separată destinată „alumni” pe noul site de Internet al Facultăţii de Drept, secţiune care va fi într-o continuă evoluţie pe măsură ce proiectul va câştiga în importanţă şi dimensiuni.

În speranţa că această idee ne va aduce mai aproape, prima rugăminte pe care v-o adresăm este să ne împărtăşiţi câteva detalii, respectiv numele, prenumele, anul absolvirii, grupa din anul IV din care aţi făcut parte, o adresă de e-mail la care aveţi acces în mod constant (şi la care doriţi să fiţi contactaţi), precum şi profesia, poziţia actuală şi locul de muncă actual.

Bineînţeles, aşteptăm întotdeauna sugestiile dumneavoastră despre cum acest proiect şi-ar putea îndeplini mai bine scopurile.