Despre noi

Despre eveniment

Facultatea de Drept, Universitatea din București, Aula Magna

Scopul Conferinței este acela de dezbatere a incidenței regulilor de drept european în cauzele  naționale de drept al concurenței. Principalele teme de discuție se vor axa pe articolele 101 și 102 din TFUE, politicile în domeniul concurenței la nivel european și național, implementarea Regulamentului CE nr. 1/2003 la nivel național, problema trimiterilor preliminare, aspecte practice în soluționarea dosarelor de concurență, componenta economică a dosarelor de concurență. În cadrul conferinței vor participa profesori consacrați în domeniul concurenței, specialiști în dreptul concurenței, în economie cu aplicații în dreptul concurenței și în politici de concurență din cadrul unor prestigioase universități din Uniunea Europeană.

Interviu despre conferință