Evenimente

Evenimente

Conferința [Inter]națională de Drept Civil. Familia. Ediția a VII-a

Familia între evoluția ca nevoie și reperele sale fundamentale

Revista de Dreptul Familiei, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității din București și Editura Universul Juridic, organizează în perioada 06-07 decembrie 2024 Conferința [Inter]națională de Drept Civil. Familia. Ediția a VII-a. „Familia între evoluția ca nevoie și reperele sale fundamentale”. 

Reperele fundamentale ale vieții de familie se păstrează în perimetrul tradiției, dar, totodată, suportă impactul mutațiilor la nivel social. Nucleul peren necesită interpretare novatoare, în acord cu jurisprudența națională și europeană. În același timp, evoluția este o necesitate impusă de noile legiferări, care (uneori) sunt apte să rescrie aplicarea dreptului. Lucrările înscrise în conferință abordează actualitatea vieții de familie, prin prisma exigențelor practice și teoretice și încearcă să-i descopere valențele cuprinse în continuumul descris de cele două intervale: reperele sale fundamentale și tendințele evolutive. Vor fi abordate, prin urmare, atât probleme ce au devenit clasice, dar care își reiterează în mod constant importanța prin noi valențe, cât și unele ce pot deveni sămânța unor provocări viitoare complexe.

Conferința se va desfășura fizic în Sala „Constantin Stoicescu”, Facultatea de Drept, Universitatea din București, dar și Online.

Organizatorii științifici ai conferinței:

• Prof. univ. dr. Călina Jugastru, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

• Jud. dr. Ioan Ilieș Neamț, Tribunalul Maramureș

• Lector asociat Bogdan Dumitru Moloman, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Consiliul științific al conferinței:

• Prof. univ. dr. Marieta Avram, Universitatea din București

• Prof. univ. dr. Emese Florian, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Conf. univ. dr. Oana Ghiță,Universitatea din Craiova

Conf. univ. dr. Cristina Codruța Hageanu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Conf. univ. dr. Lucia Irinescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Conf. univ. dr. Adina R. Motica, Universitatea de Vest din Timișoara

• Prof. univ. dr. Matilde Cuena Casas, Universitatea Complutense, Spania

• Prof. univ. dr. H.C. Enrique Varsi Rospigliosi, Universitatea din Lima, Peru

În cadrul lucrărilor conferinței vor lua cuvântul doctrinari și practicieni din 6 jurisdicții (Brazilia, Cuba, Italia, Peru, România și Spania), care se bucură de o largă recunoaștere profesională la nivel național și internațional. 

De asemenea, va avea loc evenimentul de lansare a Revistei de Dreptul Familiei nr. 1/2024, respectiv nr. 2/2024, dar și alte lansări de carte.

Lectorii și temele abordate de aceștia vor fi comunicate atât pe site-ul oficial al Revistei de Dreptul Familiei (www.revistadedreptulfamiliei.ro) la secțiunea „Conferințe”, cât și pe portalul www.universuljuridic.ro. De asemenea, informațiile vor fi transmise și prin intermediul rețelelor de socializare ale Revistei.



Data publicării: 11.10.2024

« înapoi