Evenimente
Conferința Gheorghe BELEIU (ed. a 2-a)
Departamentul de Drept privat din cadrul Facultății de Drept a Universității București, în parteneriat cu Asociația Conferințele Facultății de Drept, organizează
Conferința Gheorghe BELEIU (ed. a 2-a)
– Formarea progresivă a contractului. Actele și contractele preliminarii – Aspecte teoretice cu implicații și aplicații practice –
București, videoconferință
20-21 mai 2021
La inițiativa prof. univ. dr. Marian Nicolae, continuăm și în acest an seria de conferințe organizate în amintirea Profesorului Gheorghe Beleiu.
Pe lângă cadre didactice din cadrul Departamentului, la conferință vor susține intervenții și invitați din partea celorlalte departamente ale Facultății de Drept, precum și invitați din cadrul Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara.
Temele care vor fi prezentate în cadrul conferinței sunt următoarele (în ordinea alfabetică a vorbitorilor):
Invitați speciali:
1. Academician prof. dr. Liviu POP – Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai (Despre deontologia negocierilor pentru formarea contractelor)
2. Prof. dr. Lucian BERCEA, Decan – Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Timișoara (Acordul suficient ca formă contractuală intermediară)
3. Prof. dr. Dan CHIRICĂ – Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai (Considerații teoretice și practice pe marginea dispozițiilor art. 1279 alin. (3) și 1.669 C. civ.)
4. Prof. dr. Ionuț-Florin POPA – Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai (Culpa in contrahendo. Regimul juridic al răspunderii precontractuale)
5. Conf. dr. Dan-Andrei POPESCU – Facultatea de Drept, Universitatea Babeş -Bolyai (Interferențe și delimitări între materia contractelor și cea delictuală privite din perspectiva legii aplicabile)
6. Dr. Dana NEACȘU, Esq. – Columbia University (Perspective asupra responsabilității precontractuale în dreptul american: teorie și practică)
Intervenții:
1. Flavius A. Baias, Silviu-Marian Munteanu ((De)formarea progresivă a contractului. Consecințele schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți la momentul încheierii promisiunii de a contracta)
2. Traian-Corneliu Briciu (Aspecte de drept procesual in cererea privind pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract)
3. Vladimir Diaconiță (Considerații despre executarea silita n natura a obligaţiei caracteristice promisiunilor de contract)
4. Răzvan Dincă (Ratificarea vânzării de către proprietarul lucrului vândut)
5. Bogdan Dumitrache (Unele aspecte privind executarea silită a antecontractelor)
6.Mihaela Gherghe (Adaptarea metodologiei de interpretare a contractului la procesul de încheiere a acestuia)
7. Simona Gherghina (Bugetul ca limita a libertatii de a contracta a persoanelor juridice de drept public)
8. George-Alexandru Ilie (Unele discuții privind potestativitatea în materia contractelor preliminare)
9. Claudia-Ana Moarcăș, Isabela Delia Popa (Obligația de a negocia in dreptul muncii - realitate, deziderat sau utopie)
10.M. Nicolae (Publicitatea pactelor de opțiune și a promisiunilor de a contracta)
11. Cristian Paziuc (Comutativ sau aleatoriu în contractele preliminare)
12.Valeriu Stoica (Intenția de negociere, solicitarea de oferte și oferta: trepte de formare a voinței juridice în procesul de încheiere a contractului)
13. Radu Rizoiu (A fi sau a nu fi: Scrisoarea de intenție ca act (pre)contractual)
14. Gh.-L. Zidaru (Problema calificării juridice a manifestărilor de voință ale părților ca reprezentând oferte, respectiv acte de acceptare, cu privire specială asupra fazei recursului)
Participarea la eveniment este liberă și nu se percep taxe de participare. Pentru obținerea datelor de acces, înscrierea se va face prin completarea formularului de la https://docs.google.com/forms/
Toate contribuțiile in extenso trimise până la 1 septembrie 2021 vor fi publicate în volumul Conferinței prin grija Editurii Solomon.
Programul Conferinței: Conferința Gheorghe BELEIU (ed. a 2-a)
Data publicării: 05.04.2021
« înapoi