Evenimente

Evenimente

Conferinţa Preşedintelui Secţiei de Contencios a Consiliului de Stat din Franţa, Domnul Bernard Stirn

Pe data de 28 septembrie 2009 a avut loc la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti conferinţa cu tema „Droit national et droit européen”, susţinută de o personalitate de exceţie a dreptului administrativ francez - dl. Bernard Stirn, preşedintele Secţiei de Contencios a Consiliului de Stat.

Dincolo de funcţia deţinută în cadrul instanţei administrative supreme, unde activează încă din 1976, domnul Bernard Stirn este un reputat jurist, absolvent al Şcolii Naţionale de Administraţie şi profesor (domnia-sa are calitatea de profesor asociat pe lângă Institutul de Studii Politice din Paris şi Şcoala Naţională de Administraţie). De-a lungul carierei sale profesionale a ocupat diferite funcţii administrative în cadrul Ministerului Industriei şi Cercetării, respectiv al Ministerul Educaţiei Naţionale, iar începând cu anul 2001 este Preşedintele Operei Naţionale din Paris. Poziţia de preşedinte al Secţiei de Contencios a Consiliului de Stat francez o exercită din anul 2006, după ce, în perioada 1991-1995 a fost şi Secretar General al acestei autorităţi de renume.

Evenimentul a făcut parte din seria de conferinţe „România-Franţa: împreună în Europa”, organizată de Ambasada Franţei şi Institutul European din România începând cu anul 2007, în scopul de a de a oferi o perspectivă franco-română asupra integrării ţării noastre în Uniunea Europeană.

Conferinţa a fost organizată cu sprijinul deplin al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, bucurându-se de participarea a numeroşi specialişti din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice române, inclusiv magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi ai celorlalte instanţe judecătoreşti, demnitari din Ministerul Justiţiei, cadre didactice universitare, avocaţi, consilieri juridici, doctoranzi, practicieni.

Conferinţa a fost onorată de prezenţa ambasadorului Republicii Franceze în România, domnul Henri Paul şi a fost moderată de decanul Facultăţii de Drept, domnul conf. univ.  dr.  Flavius A. Baias.
Data publicării: 13.10.2009

« înapoi