Evenimente
Conferința drept penal
Departamentul de Drept penal, la inițiativa Domnului Prof. univ. dr. Emilian Stancu, în colaborare cu Asociația Studenților în Drept, organizează cea de-a doua ediție a conferințelor pe teme selectate din Criminalistică.
Tema acestei întâlniri va fi reprezentată de aspectele importante ale expertizei genetice judiciare și rolul acesteia atât în procesele penale, cât și în cele civile.
Invitată la această conferință este Doamna Dr. Ligia Bărbării, șef laborator genetică legală din cadrul INML. Cu o vastă experiență în domeniu, doamna doctor va prezenta în detaliu felul în care pot conta o picătură de sânge, un fir de păr, sudoarea de la o urmă papilară şi multe altele în determinarea unui profil genetic.
Dacă desfășurarea unei anchete reprezintă un punct de interes pentru tine și vrei să afli mai multe despre funcția esențială a geneticii în demersul organelor competente de a rezolva un caz, te așteptăm joi, 13 martie 2014, începând cu ora 14.00, în Aula Magna!
Data publicării: 12.03.2014
« înapoi