Avizier

Avizier

Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti este gazda ediţiei 2013 a Concursului francofon de drept internaţional „Charles Rousseau”.

În perioada 27 aprilie – 3 mai 2013, Universitatea din Bucureşti este gazda prestigiosului concurs de drept internaţional „Charles Rousseau”. Concursul de procese simulate de drept internaţional Charles Rousseau este o competiţie în limba franceză, deschisă încă din 1985 tuturor instituţiilor de învăţământ superior universitar. Reprezintă o activitate a Reţelei Francofone de Drept Internaţional (RFDI), care urmăreşte, în primul rând, să reunească studenţii şi profesorii vorbitori de limba franceză şi să aprofundeze diverse aspecte juridice de actualitate. Concursul poartă numele unuia dintre cei mai eminenţi autori de drept internaţional din doctrina franceză  postbelică: Charles Rousseau (1902-1993).

Acest concurs este conceput pentru a dezvolta cunoaşterea şi aprofundarea dreptului internaţional public. Concursul se desfăşoară în două etape - prezentarea memoriilor scrise şi plaidoiriile orale. Astfel, echipele se vor confrunta pe marginea unui caz fictiv, pentru care trebuie să prezinte memorii şi apoi să pledeze în faţa specialiştilor de drept internaţional. În acest an, cazul practic al Concursului Charles Rousseau propune elemente juridice controversate legate de azilul diplomatic, terorism sau imunitatea reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale.  

De-a lungul timpului, Concursul Charles Rousseau şi-a câştigat renumele în mediul universitar de specialitate, având în vedere nivelul înalt al exigenţelor ştiinţifice. Deasemenea, concursul se bucură de un mare succes în rândul studenţilor, nu numai pentru că stimulează spiritul de competiţie, ci şi datorită valenţelor sale pedaogice. Confruntaţi cu un caz  practic complex şi aproape de realitate, studenţii trebuie să desfăşoare o îndelungă şi dificilă muncă de cercetare. Pledoariile nu se limitează la un simplu exerciţiu de elocvenţă, ci îi obligă pe participanţi să demonstreze o perfectă stăpânire a dreptului internaţional, deoarece aceştia sunt supuşi la un joc de întrebări savante din partea unui juriu format din profesori şi experţi.

Universităţile selecţionate se întâlnesc în etapa internaţională, care se desfăşoară în fiecare an alt oraş (editia din 2012 fiind organizată în Franţa, la Clermond-Ferrand). Fiecare instituţie participantă este reprezentată de două echipe de pledanţi, în apărarea fiecăruia dintre cele două state părţi la diferendul fictiv.  Scopul concursului nu se limitează la punerea în aplicare şi aprofundarea cunoştinţelor de drept internaţional public ale partcipanţilor, ci cuprinde deasemenea întâlnirea studenţilor francofoni de culturi şi religii diferite.  În fiecare an, între 150 şi 200 de persoane din întrega lume se reunesc în etapa orală a concursului: echipele de studenţi şi instructorii lor, profesorii şi profesioniştii care formează juriul, precum şi cercetătorii participanţi la Colocviul anual RFDI.

Este pentru prima dată când acest concurs se organizează în România. La ediţia din 2013 s-au înscris 28 de echipe, din Argentina, Belgia,  Camerun, Canada, Republica Democrată Congo, Columbia, Franţa, Germania, România, Ucraina.  Echipa Universităţii din Bucureşti participă la acest concurs de peste 15 ani, obţinând de-a lungul timpului rezultate importante (cum ar fi premiul pentru cea mai bună pledoarie individuală, la ediţiile de la Paris 2003 sau Tunis 2006).

Data publicării: 26.04.2013

« înapoi