Avizier
Finalizarea cu succes a concursului francofon de drept internaţional „Charles Rousseau” găzduit de Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti
La 3 mai 2013 a luat sfârşti a 29-a ediţie a renumitului concurs de drept internaţional public „Charles Rousseau”, concurs de procese simulate în limba franceză, organizat în acest an la Bucureşti, de către Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. La această ediţie au fost prezente 24 de echipe din Argentina, Belgia, Canada, Columbia, Franţa, Germania, România şi Ucraina, iar juriul internaţional a fost compus din peste 30 de profesori şi practicieni ai dreptului.
Concursul „Charles Rousseau” este o activitate a Reţelei Francofone de Drept Internaţional (RFDI), care urmăreşte, în primul rând, să reunească studenţii şi profesorii vorbitori de limba franceză şi să aprofundeze diverse aspecte juridice de actualitate. Concursul poartă numele unuia dintre cei mai eminenţi autori de drept internaţional din doctrina franceză postbelică: Charles Rousseau (1902-1993).
Acest concurs este conceput pentru a dezvolta cunoaşterea şi aprofundarea dreptului internaţional public. Concursul se desfăşoară în două etape - prezentarea memoriilor scrise şi plaidoiriile orale. Astfel, echipele se vor confrunta pe marginea unui caz fictiv, pentru care trebuie să prezinte memorii şi apoi să pledeze în faţa specialiştilor de drept internaţional. În acest an, cazul practic al Concursului Charles Rousseau intitulat sugestiv „Cazul privind ambasada de pe Aleea Lipscani”, a fost redactat de Alina Miron, asistent la Universitatea Paris-Ouest-Nanterre.
Sâmbătă 27 aprilie, participanţii au fost întâmpinaţi de Decanul Facultăţii de Drept, dl. Flavius-Antoniu Baias, în cadrul unei ceremonii de deschidere organizate la Palatul Facultăţii de Drept. Concursul propriu-zis a început luni 29 aprilie, iar miercuri 1 mai au fost anunţate echipele semifinaliste – Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne, Universitatea Quebec, Universitatea din Montreal şi Universitatea din Kiev. Finala a avut loc vineri 3 mai în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi, ca în fiecare an, a fost precedată precedată de Colocviul anual al Reţelei Francofone de Drept Internaţional (RFDI). Fiind direct legate de cazul fictiv prezentat concurenţilor, discuţiile din cadrul Colocviului şi-au propus să aducă unele lămuriri cu privire la evoluţia unor aspecte juridice legate de imunitatea de jurisdicţie a organizaţiilor internaţionale şi a reprezentanţilor lor. De asemenea, în cadrul colocviului au fost discutate şi posibilele avantaje şi dezavantaje decurgând din acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie. Atât colocviul RFDI cât şi juriul finalei concursului „Charles Rousseau” au fost prezidate de doamna Genevieve Bastid-Burdeau, profesor de drept internaţional la Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne. Concursul s-a încheiat cu recepţia finală, oferită de Ministerul Afacerilor Externe, şi anunţarea câştigătorului – Universitatea din Montreal, Canada.
Echipa Universităţii din Bucureşti as-a plasat pe locul 10 şi, datorită calităţii excepţionale a pledoariilor, a obţinut Premiul Special pentru Francofonie al Reţelei Francofone de Drept Internaţional. Echipa a fost antrenată de Elena Lazăr, doctorand, colaborator la disciplinele drept internaţional public şi organizaţii şi relaţii internaţionale.
Cei peste 150 de participanţii – concurenţi, profesori şi specialişti în drept internaţional - au apreciat în mod deosebit organizarea eficientă a evenimentului. Consiliul de Administraţie al RFDI a afirmat că egalarea standardelor foarte ridicate în ceea ce priveşte organizarea ediţiei din acest an va reprezenta o provocare pentru organizatorul local al ediţiei viitoare – Universitatea din Sherbrooke, Canada.
Din echipa de organizare a Universităţii din Bucureşti au făcut parte lect. univ. dr. Ion Gâlea, Carmen Achimescu, doctor în drept, colaborator la disciplinele drept internaţional public şi organizaţii şi relaţii internaţionale, studenţii Ionela Cuciureanu, Viviana Dinu şi Isabelle Neagoe, alături de peste 40 de voluntari, studenţi ai Facultăţii de Drept şi ai Colegiului Franco-Român de Studii Europene.
Data publicării: 09.05.2013
« înapoi