Evenimente

Evenimente

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a VI-a

Data 28 noiembrie 2024
Locația Sala „Constantin Stoicescu”, Palatul Facultății de Drept a Universității din București, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, ora 9.00 

Evenimentul formează obiectul procedurii de aprobare, în principiu, de către INPPA.

Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul UNBR.
 
Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și Grupul editorial Universul Juridic, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor (ARB), al Asociației Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar (ACJSFB), al Asociației Europene de Drept Bancar și Financiar - România (AEDBF-România) și al Centrului pentru Dreptul Afacerilor din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, organizează joi, 28 noiembrie 2024, în Sala „Constantin Stoicescu”, etaj 1, din Palatul Facultății de Drept a Universității din București, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5, București, începând cu ora 9.00, cea de-a VI-a ediție a Forumului Național de Drept Bancar.   

Tema generală a Forumului, „Drept, economie și tehnologie pe piața bancară din România”, va stârni, cu siguranță, un interes justificat în rândul comunităților juridice și financiar-bancare.  

Grupul Universul Juridic a reușit să creeze o tradiție în acest sector de expertiză, reunind an de an o parte dintre cei mai reprezentativi specialiști din domeniu – cadre universitare, directori și consilieri juridici din banca centrală, băncile comerciale și alte instituții financiare, avocați din societăți de avocatură specializate în domeniu, analiști independenți etc.  

Coordonatorul științific al evenimentului este prof. univ. dr. Lucian Bercea, Decanul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.  
 
Conferința va fi transmisă LIVE pe portalul Facultății de Drept – www.drept.unibuc.ro, pe cel al Grupului Universul Juridic – www.universuljuridic.ro și pe pagina Facebook dedicată evenimentului.  

Partenerii instituționali:  
• Asociația Română a Băncilor (ARB)  
• Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar din România (ACJSFB)  
• Asociația Europeană de Drept Bancar și Financiar – România (AEDBF-România)  
• Centrul pentru Dreptul Afacerilor din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara   
 
Partenerii evenimentului: 
• Raiffeisen Bank 
• Salt Bank 
• Garanti BBVA
• BONDOC & ASOCIAȚII 
• Țuca Zbârcea și Asociații 
• Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) 
• KMPG/Toncescu & Asociații 
• Tudor. Personal Tailor 
• Coca Cola HBC România 
• Schlumberger 
• Lara Sweets 

Conferința va fi organizată în trei secțiuni distincte, separate de o pauză de cafea și un prânz de socializare, putând fi urmărită prin prezență fizică sau online, pe baza unei taxe de participare. 
 
Program 


Data publicării: 26.11.2024

« înapoi