Avizier
Preselecția pentru concursurile de procese simulate de Drept Internațional Public „Jessup” și „Telders”
Preselecția
pentru echipele ce vor reprezenta Facultatea de Drept a Universității din
București la concursurile de procese simulate de Drept Internațional Public
„Philip C. Jessup” și „Telders” (ediția 2023) va fi organizată la data de 3 august 2022, începând cu ora 17:30, prin intermediul Google Meet.
Concursul„Philip
C. Jessup” este cel mai mare concurs internațional de procese simulate
din lume, axat pe drept internațional public și nu numai, cu peste 100 de țări
participante. Rundele internaționale se
vor desfășura la Washington, DC (Statele Unite ale Americii) în perioadaaprilie 2023. Printre elementele tematicii anunțate a concursului
Jessup din anul 2023 se află și aspecte relevante pentru interpretarea tratelor
de pace, atacuri mortale săvârșite în teritoriul ocupat, sancțiuni economice,
precum și consecințele juridice ale eliminării defectuoase a deșeurilor
periculoase.
Concursul„Telders”este cel mai mare concurs de Drept Internațional Public din Europa, cu peste 20
de țări participante. Rundele internaționale se vor desfășura la Haga(Olanda) în luna mai 2023.
La
ambele concursuri este posibilă și participarea la runde naționale
eliminatorii, în funcție de numărul de echipe înscrise la nivelul României.
Preselecția
va consta într-un interviu în limba engleză, pe baza unor subiecte de drept
internațional public, testând atât cunoștințele de specialitate, cât și
abilitățile oratorice și argumentative, posibilitatea de a lucra în echipă și
de încadrare în limite de timp stricte. Fiecare echipă va fi formată din
minimum 5 membri.
Pentru
înscriere, vă rugăm să transmiteți pe adresele de e-mail și , până
la data de 1 august 2022 (inclusiv),un CV complet și o scrisoare de intenție privind motivația de a
participa la aceste concursuri (ambele în limba engleză).
Ca
bibliografie minimă pentru interviu, recomandăm următoarele lucrări:
-
cursul Drept internațional public.
Sinteze, de Adrian Năstase și Bogdan Aurescu (ediția 9, 2018);
-
jurisprudența Curții Internaționale de Justiție (disponibilă online pe site-ul www.icj-cij.org);
-
„Introduction to International Law”, material disponibil online pe site-ul https://www.ilsa.org/Jessup/Jessup%20Competitor%20Resources/
intlawintro.pdf.
Data publicării: 27.07.2022
« înapoi