Avizier

Avizier

Runda Regională a European Law Moot Court Competition (ELMC) la Facultatea de Drept. Invitație de participare Finala Rundei Regionale

În perioada 23-25 februarie 2023, Facultatea de Drept găzduiește una din cele patru Runde Regionale ale European Law Moot Court Competition - ELMC, celelalte trei runde fiind organizate de Universitățile din Lille, Lund și Barcelona.

European Law Moot Court Competition este cel mai vechi și prestigios concurs de procese simulate de Dreptul Uniunii Europene din lume, fiind organizat din anul 1988 până în prezent. Anual, peste 80 de echipe se înscriu la acest concurs, din care cele mai bune 48 participă la cele patru runde regionale, în scopul calificării în runda finală, care se desfășoară în fiecare an la Luxemburg, la sediul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, la Runda Regională de la București vor participa 12 din cele mai bune echipe, fiind arbitrate de profesori prestigioși, judecători ai Curții de Justiție a Uniunii Europene, specialiști reputați în Dreptul Uniunii Europene.

Este a doua Rundă Regională a ELMC organizată de Facultatea de Drept a Universității din București în cooperare cu ELMC Society, după cea organizată în februarie 2020.

Finala Rundei Regionale se va desfășura în ziua de sâmbătă, 25 februarie 2023, în Aula Magna a Facultății de Drept, începând cu ora 13.30, iar ceremonia de decernare a premiilor și desemnare a echipei finaliste va începe de la ora 16.00, în același loc.

Toate persoanele pasionate de Dreptul Uniunii Europene și de competițiile de tip "debate” sunt invitate să asiste la acest eveniment.


Data publicării: 24.02.2023

« înapoi