Conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir
Detalii
privind lucrarea: Andra-Roxana Trandafir, Răspunderea
penală a persoanei juridice, ediția 2, Ed. CH Beck, București, 2021
Premiul
obținut pentru lucrare: Premiul Revistei Române de Dreptul
Penal al Afacerilor pentru cea mai bună lucrare de dreptul penal al afacerilor
în anul 2021
Desccriere: Lucrarea reprezintă rezultatul unei cercetări
îndelungate pe tema răspunderii penale a persoanei juridice, îmbinând o parte
din aspectele deja prezentate sub diferite forme de-a lungul timpului cu
numeroase informații și analize noi, în special în ceea ce privește entitățile
care pot răspunde penal, infracțiunile care pot fi comise de persoanele
juridice, stabilirea legăturii dintre persoana juridică și persoana fizică
agent al infracțiunii ori conținutul constitutiv al infracțiunii. Lucrarea
prezintă o jurisprudență bogată a instanțelor naționale (peste 200 de hotărâri
pronunțate în perioada 2009-2021) care se referă la persoane juridice, fără a
fi ignorate aspectele cele mai relevante din doctrina și jurisprudența altor
state.
Deși structura este cea a unui curs universitar (14 titluri
corespunzătoare celor 14 cursuri pe care masteranzii Facultății de Drept a
Universității din București le studiază la programul de master Științe Penale), ea poate constitui un instrument de
lucru util și pentru practicieni, care vor regăsi informații folositoare pentru
activitatea lor, atât în ceea ce privește aspectele de drept penal, cât și cele
de drept procesual penal.
Ediția 2 a lucrării are
în vedere actualizarea informațiilor prezentate, ca urmare a modificărilor
legislative care au intervenit în ultimul an, adăugarea hotărârilor
judecătorești pronunțate între timp, precum și inițierea ori dezvoltarea unor
discuții pe marginea unor subiecte de interes (redeschiderea procesului penal
în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, reorganizarea persoanei
juridice, efectele modificărilor aduse Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea
şi combaterea evaziunii fiscale asupra pedepselor aplicabile persoanei juridice
etc.). A fost adăugat, totodată, indexul de termeni folosiți, care permite
găsirea rapidă a informațiilor căutate.
Descrierea
cărții: https://www.beckshop.ro/noutati-editoriale/raspunderea-penala-a-persoanei-juridice-editia-2