2024
Cristina MIREA, Spălarea banilor. Noțiunea și proba situației premisă
DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD/2024.18
Rezumat: Caracterul
autonom al infracțiunii de spălare a banilor a fost amplu dezbătut, atât atunci
când instrumentele internaționale nu ofereau un răspuns concret în acest sens,
cât și după apariția unei astfel de clarificări, fiind necesară intervenția
Înaltei Curți de Casație și Justiție la nivel național pentru a tranșa problema
(§1). Acest lucru a deschis mai departe calea interpretării asupra a ce
înseamnă „bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni”, cu accent pe înțelesul
noțiunii de „infracțiuni” și, implicit, asupra exigenței probatorii a acestei
situații premisă atunci când nu există o hotărâre de condamnare anterioară sau
concomitentă pentru o infracțiune-predicat. S-au conturat astfel trei curente
de gândire în materie, unul în sensul că termenul de „infracțiune” este cel
descris de art. 15 alin. (1) C.pen. privind trăsăturile esențiale ale infracțiunii,
unul în sensul că acesta trebuie înțeles prin prisma elementelor constitutive
ale infracțiunii-predicat, iar altul în sensul că termenul este, în acest caz,
unul sui-generis, opinie cu care suntem de acord (§2) și pe care o vom
contura în lumina coordonatelor ce pot fi avute în vedere atunci când se
hotărăște asupra existenței originii ilicite a bunurilor, astfel cum au fost
stabilite atât pe cale jurisprudențială, cât și prin referire la sistemul de
drept spaniol (§3).
Cuvinte-cheie: spălarea banilor, infracțiune, situație premisă, infracțiune-predicat, probă, origine ilicită, proveniență infracțională
« înapoi