Publicaţii

Rezumat: Aplicabilitatea articolului 6 din Convenție, în componenta sa civilă, atunci când victima se constituie parte civilă în cadrul unei proceduri penale, poate părea o chestiune simplă, însă jurisprudența Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului demonstrează contrariul. În această lucrare abordez în principal modificările aduse de pronunțarea hotărârii Marii Camere în cauza Fabbri și alții c. San Marino. În esență, cererile adresate Curții pe această temă pot fi încadrate în trei categorii. În primul rând, atunci când procedura penală a fost întreruptă din motive care nu sunt arbitrare sau vădit nerezonabile, reclamantul trebuie să formuleze ulterior o acțiune în fața instanțelor civile. În caz contrar, acesta nu poate invoca încălcarea articolului 6 din Convenție. În al doilea rând, atunci când procedura penală a fost închisă din cauza unei deficiențe sistemice cadrul ordinii juridice naționale, o încălcare a articolului 6 poate fi constatată doar dacă reclamantul nu a contribuit la acest rezultat prin neglijență sau printr-un comportament pasiv. Dacă acesta nu a acționat cu diligență pentru a obține despăgubiri în cadrul procesului penal, trebuie să introducă ulterior acțiunea civilă prevăzută de legea națională. În al treilea rând, dacă procedura penală a fost întreruptă din cauza unei disfuncții sistemice a sistemului juridic național, iar reclamantul a urmat cu diligență această cale procesuală, este posibil să fi fost încălcat articolul 6 din Convenție. Acest sistem asigură o abordare previzibilă și rezonabilă în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 din Convenție, în componenta sa civilă, atunci când victima se constituie parte civilă în procesul penal.

Cuvinte-cheie: dreptul de acces la un tribunal, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aplicabilitate, parte civilă, procedură penală, acțiune civilă.