Publicaţii

Rezumat: În forma inițială a Constituției României din 1991, ”obiecția de neconstituționalitate” era o instituție juridică expres consacrată, care nu însemna o modalitate de sesizare a Curții Constituționale, ci constatarea neconstituționalității unei legi înainte de promulgare, făcută de Curtea Constituțională și conținută în decizia sa de neconstituționalitate, care putea fi respinsă de Parlament cu o majoritate calificată. Relația dintre Parlament și Curtea Constituțională în procedura de control al constituționalității legilor înainte de promulgare a fost modificată radical prin legea de revizuire constituțională din 2003, Parlamentul nemaiavând posibilitatea de a respinge constatarea de neconstituționalitate făcută de Curtea Constituțională, astfel încât instituția juridică a ”obiecției de neconstituționalitate” a fost abrogată. Utilizarea regulată de Curtea Constituțională a expresiei ”obiecție de neconstituționalitate”, pentru a desemna o modalitate de sesizare a judecătorului constituțional, este neconstituțională, atât în raport cu conținutul acestei instituții juridice atunci când ea exista, cât și în raport cu abrogarea normei juridice în materie și cu inexistența juridică actuală a acestei instituții. 

Cuvinte-cheie: Curtea Constituțională, sesizare de neconstituționalitate, obiecție de neconstituționalitate.