2021
Nicolae SADOVEI, dr. hab. în drept, prof. univ. interimar, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova; Mihail CEBOTARI, drd., Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, Accesul lucrătorilor migranți cu statut iregular fără forme la dreptul la muncă
DOI: https://www.doi.org/10.31178/AUBD.2021.08
Rezumat:
Fluxurile migrației internaționale a muncii includ un număr semnificativ de
lucrători migranți care, din varia considerente, încalcă regulile de ședere în
statele de destinație. Aceste persoane sunt considerate ca fiind cea mai
vulnerabilă categorie de migranți, predispusă unor încălcări grave a
drepturilor lor fundamentale. Statele de destinație au adoptat, la modul
practic și universal, politici de restricționare și control a migrației
iregulare. În acest context, obiectivul prezentului articol este centrat pe
stabilirea posibilității lucrătorilor migranți iregulari de a beneficia de
drepturile și rezultatele muncii lor, precum și de a determina limitele și
interdicțiile corespunzătoare, ce survin în cazul iregularității. În articol
sunr examinate atât instrumentele și practicile internaționale, cât și
abordările regionale și naționale ale statelor în acest domeniu.
« înapoi