2014

Bogdan DIMA, Asist. univ. dr., Cercetător postdoctoral, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Preliminarii epistemologice la cercetarea comparativă a sistemelor de guvernare
Studiul comparativ al sistemelor de guvernare din statele lumii este un domeniu de cercetare foarte bogat. Autorii au dezvoltat o terminologie specifică şi au folosit metodologii de cercetare diferite pentru a găsi răspunsuri la o întrebare cheie: care sistem de guvernare garantează mai bine consolidarea democraţiei, înţelegând prin aceasta stabilitatea regimului politic democratic şi eficienţa instituţiilor sale politice?

Cercetarea mea se axează exclusiv pe concluziile cercetătorilor care au publicat în limba engleză, specializaţi în drept constituţional comparat şi ştiinţa politică. În prima parte voi clarifica o serie de concepte esenţiale utilizate de majoritatea acestor cercetători, chiar dacă nu au utilizate întotdeauna de către toţi cu acelaşi conţinut. În a doua parte voi prezenta principalele două dileme epistemologice care privesc studiul comparativ al sistemelor de guvernare, aşa cum le-am identificat în urma lecturării unui vast material de cercetare.

Cuvinte cheie: sisteme de guvernare, democraţie, prezidenţialism, parlamentarism, semiprezidenţialism

« înapoi