Supliment

Georgina BODORONCEA, Acordul de recunoaştere a vinovăţiei
Conceptul de “justiţie negociată” este unul nou pentru procesual penal român, dar proceduri similare sau asemănătoare instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei se regăsesc în legislaţia mai multor state europene.

Procedura specială, care este aplicabilă  exclusiv în faza urmăririi penale şi doar pentru infracţiuni de o anumită gravitate (cele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau închisorii de cel mult 7 ani), a fost gândită ca un nou instrument menit să simplifice şi să scurteze durata procedurilor judiciare, şi, implicit, să conducă la economisirea de resurse materiale şi umane, alternativ judecăţii în procedura recunoaşterii învinuirii, desfăşurată tot pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar abia după începerea judecăţii. Astfel, odată încheiat acordul, desfăşurarea în continuare a procedurii se face necontradictoriu, direct în faţa instanţei, fără ca dosarul să mai fie supus examinării în camera preliminară, fapt ce asigură soluţionarea cauzelor într-un termen considerabil mai scurt şi, de asemenea, previzibil pentru cei care sunt părţi ale respectivului acord.

Cine sunt titularii şi care sunt condiţiile în care se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei, ce se poate negocia şi între ce limite, care este rolul instanţei şi cât îi este permis de către legiuitor să influenţeze obiectul negocierii între titularii acordului, dar şi modul în care sunt respectate drepturile persoanei vătămate, care nu este parte a acestui accord, reprezintă, în linii mari, temele supuse dezbaterii.

Totodată, lucrarea urmăreşte să evidenţieze şi deficienţele reglementării, prin semnalarea unor neconcordanţe între anumite dispoziţii, care, interpretate diferit, pot conduce la o jurisprudenţă neunitară, şi propune unele soluţii în vederea unor corecţii legislative ulterioare.

Cuvinte cheie: titularii, condiţiile, limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţiile instanţei, calea de atac

« înapoi