Partea a II-a

Stefan DEACONU, Conferenţiar universitar doctor, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Catedra de drept public, Conflictele juridice de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească şi celelalte autorităţi publice, în jurisprudenţa
Revizuirea constituţională din anul 2003 a adus Curţii Constituţionale o nouă atribuţie, aceea de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. Articolul 146 lit. e) din Constituţie prevede atribuţia Curţii Constituţionale de a soluţiona conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. O asemenea atribuţie este întâlnită şi în reglementarea constituţională din alte state (spre exemplu art. 189 din Constituţia Poloniei sau art. 160 din Constituţia Sloveniei). Este vorba de conflictele de autoritate (sau litigiile organice). Într-un atare caz, Curtea Constituţională soluţionează sau aplanează litigii constituţionale între autorităţi. Aceste litigii pot privi conflicte între două sau mai multe autorităţi constituţionale cu privire la conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor, decurgând din Constituţie. Finalitatea urmărită este înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că prevederea aceasta riscă să fie o atribuţie-capcană, pe care, de altfel, chiar Curtea Constituţională a cenzurat-o atunci când a trebuit să verifice constituţionalitatea proiectului legii de revizuire a Constituţiei în anul 2003. În decizia sa Curtea atrăgea atenţia că pentru a se evita antrenarea Curţii Constituţionale în soluţionarea unor conflicte politice este necesar să se prevadă că este vorba doar de blocajele instituţionale, respectiv de conflictele pozitive sau negative de competenţă. În acelaşi sens este şi Avizul Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept de la Veneţia care a stabilit că, deşi o astfel de prevedere constituţională este un progres al statului de drept, o Curte Constituţională nu este un organ de mediere între puterile statului însărcinat cu aplanarea disputelor lor şi cu găsirea unor soluţii ,,politice’’ pentru diferendele lor. Încercând o clarificare a sintagmei ,,conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice’’, Comisia de la Veneţia a spus că este vorba de fapt de conflicte de competenţă pozitive sau negative într-un caz concret. Această soluţie a fost preluată ulterior de către Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.

Din perspectiva analizei acestei atribuţii a Curţii Constituţionale române, articolul de faţă face o analiză a jurisprudenţei constituţionale româneşti în materia conflictelor juridice de natură constituţională soluţionate de Curtea Constituţională în ultimii 5 ani. Articolul priveşte doar acele conflicte ivite între autoritatea judecătorească şi celelalte autorităţi publice.


« înapoi