2014

Simina-Elena TĂNĂSESCU, Prof. univ. dr., Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Epistemologia dreptului constituţional român
Articolul propune o prezentare sinoptică a metodologiilor asumate de doctrina de drept constituţional din România din perioada comunistă (1945-1989) până în zilele noastre. La nivel retoric, epistemologia doctrinei de drept constituţional român din perioada comunistă era rataşată celei a pozitivismului juridic. În fapt, metodologia folosita era o simpla caricaturizare a acestei forme respectabile de formalism, nimic altceva decât o deplorabilă glorificare a ”analizei” cuvintelor în care erau formulate regulile juridice, fără niciun interes faţă de ”conţinuturi”, respectiv realităţile sociale la care acestea trimit. Dupa caderea comunismului doctrina de drept constituţional din România a manifestat o anumită rezistenţă dacă nu chiar respingere a însuşi pozitivismului. Cu toate acestea, eliberarea de ceea ce s-ar putea denumi sărăcia sau zgârcenia resurselor intelectuale ale epistemologiei dreptului constituţional a permis dezvoltarea unor metodologii variate care merg de la abordarea axiomatic-formalistă (Bucureşti) la cea empiristă (Iaşi), în vreme ce abordarea relaţional-structurală (Cluj, Craiova, Timişoara) a înlocuit ontologia mecanicistă a trecutului şi a facut posibilă deopotrivă supravieţuirea neo-pozitivismului contemporan şi afirmarea relativismului contextual (Sibiu). Ultima parte a articolului subliniază principalele trăsături ale epistemologiilor constituţionale aflte în vogă în România de astăzi, respectiv metoda comparativă şi exegeza jurisprudenţială, şi avertizeaza asupra posibilelor capcane pe care abuzul de acestea le poate ascunde, capcane ce ar trebui evitate.

Cuvinte – cheie: epistemologie; exegeza juridica ; pozitivism juridic; interpretare juridică; drept constituţional; drept comparat

« înapoi