Partea a II-a

Vlad PELIGRAD, asistent universitar drd., Scurte consideraţii asupra ipotecii pe bunuri viitoare reglementată de Legea nr.190/1999
Până în anul 1999, în România nu se puteau constitui ipoteci asupra clădirilor viitoare, iar finanţarea investiţiilor imobiliare era îngreunată de necesitatea existenţei unui alt activ ce putea fi dat in garanţie sau de riscul ridicat al schemelor de finanţare bazate pe promisiunea de ipotecare a debitorului, cu privire la clădirea viitoare, ce urma a fi executată numai după finalizarea clădirii. Prin Legea nr. 190/1999 s-a permis constituirea de ipoteci asupra clădirilor viitoare în scopul garantării creditelor ipotecare oferite în baza legii, pentru finanţarea investiţiei într-o astfel de clădire. Deşi iniţial textul legii a fost rigid şi greu de aplicat în practică, în prezent, după modificările semnificative aduse în special în anul 2006, creditul ipotecar a ajuns să prezinte importanţă sporită atât pentru finanţatori cât şi pentru debitorii interesaţi în achiziţionarea sau construirea unei locuinţe sau a unei clădiri cu destinaţie comercială. Principalul avantaj al acestui tip de credit este ipotecarea, în vederea garantării creditului, a imobilului viitor - obiect al investiţiei, fără a mai fi nevoie, în principal, şi de alte garanţii suplimentare.

Cuvinte cheie: carte funciară, clădire, credit ipotecar, imobil, intabulare, ipotecă, superficie
« înapoi